GfK: Doar 2% dintre romani, abonati la clinici private. 93% sunt asigurati in sistemul public.

GfK: Doar 2% dintre romani, abonati la clinici private. 93% sunt asigurati in sistemul public.

Circa 93% dintre romani sunt asigurati doar in sistemul public de sanatate, 2% au abonament la o clinica privata platit integral sau partial de angajator si tot 2% detin o asigurare privata de sanatate, potrivit unui studiu elaborat de compania de cercetare a pietei GfK. Totodata, aproape 4% nu detin niciun fel de asigurare.

Bucurestenii, desi se situeaza usor sub media nationala la capitolul asigurare in sistemul public, stau cel mai bine comparativ cu locuitorii din alte regiuni atunci cand vine vorba despre asigurari medicale private (5%) sau abonament la o clinica privata, costurile fiind acoperite integral de compania la care sunt angajati (3,5%). De altfel, 2% dintre ei au chiar si partenerii de viata sau copiii inclusi in abonamentul pentru servicii private, ceea ce in restul tarii aproape ca nu se intampla deloc, se arata intr-un comunicat al GfK.

Dobrogenii, muntenii si moldovenii stau cel mai prost la capitolul asigurari de sanatate – 13%, respectiv aproape 6% (in cazul muntenilor si al  moldovenilor) nu au niciun fel de asigurare, grupa de varsta cea mai vulnerabila fiind 18 – 34 ani, cu peste 16 procente de neasigurati.

“Desi sistemul public are puncte nevralgice, in acest moment, doar cateva procente din populatie are abonamente la clinici private. Aceasta diferenta reprezentand nevoi neacoperite in prezent de catre sistemul public ne indica faptul ca piata serviciilor medicale private are un potential mare de crestere. Cu atat mai mult cu cat, in Romania, peste 3 milioane de salariati lucreaza in mediul privat”, a declarat Ana-Maria Draganica, Group Account Manager GfK Romania.

Astfel, GfK concluzioneaza ca exista o serie de vulnerabilitati importante ale sistemului public, insotite de un potential semnificativ de crestere la nivelul serviciilor medicale private.

Principalele obiceiuri sanatoase ale romanilor sunt mentinerea unei igiene corporale si orale corespunzatoare (57%), o gandire pozitiva si o abordare optimista a vietii (35%), dar si o alimentatie bazata cat mai mult pe produse proaspete, naturale (27%), mentioneaza studiul.

La polul opus, printre activitatile pe care le practica cel mai putin se regasesc administrarea de vitamine si suplimentare alimentare – peste jumatate dintre romani afirma ca nu obisnuiesc sa apeleze la aceste produse.

Miscarea sau exercitiile fizice regulate, in aer liber sau la sala, si consumul moderat de alcool si tigari nu se numara nici ele printre activitatile considerate importante pentru un stil de viata sanatos, aproximativ un sfert dintre romani plasandu-le pe ultimul loc in lista obiceiurilor lor sanatoase.

Studiul a fost realizat de GfK Romania pe un esantion de 1.000 de respondenti din toata tara, cu varsta de peste 15 ani. Metoda folosita este cea a interviurilor fata in fata.

Leave a Reply

Your email address will not be published.